Non multa, sed multum (lat. „Nu multe, ci mult”) – era deviza retorului roman Marcus Fabius Quintilianus; și ideea, altfel exprimată, o găsim în lucrarea sa De instilutione oratoria (X, 1, 59). Conducător al unei școli create de împăratul Vespasian, preceptor al familiei împăratului Domițian, profesor renumit, Quintilian era de părere că în școală, ca și în viață, nu numărul rezultatelor obținute este ceea ce interesează, ci importanța și valoarea lor. El a formulat ideea într-o frază mai dezvoltată: Multa magis quam multorum lectione formanda mens (Mintea se formează prin lecții multe ca valoare și nu multe ca feluri). Elevul său, scriitorul Pliniu-cel-Tînăr, a reluat și subliniat ideea maestrului în Epistulae (VII, 9, 15): Aiunt multum legendum esse, non multa (se zice că trebuie să citești mult, nu multe). Aici apar elementele viitorului adagiu. Cum însă ambele fraze erau prea lungi, cineva (nu se știe cine în mod precis, dar probabil un dascăl de limba latină) a găsit embrionul din care s-a născut mai tîrziu expresia concisă și lesne de reținut: Multum, non multa sau Non multa, sed multum. Desigur, jocul de cuvinte e numai aparent și util memorizării, dar el nu schimbă cu nimic ideea de bază a expresiei care prețuiește fondul, conținutul. Se citează atît în orginal, cît și în traducere, cu semnificația de: puțin, dar bun. Lessing, în drama Emilia Galotti, utilizează versiunea germană: „Nicht vieles, sondern viel.” Vezi și: Non numero, sed pondere. LIT.